Si am stat langa un mut…si ai stat langa o surda.

N-auzea decat doar ce-i spunea tu si-si imbunatatea fiecare cuvant sa sune dupa bunul ei plac. N-auzea strigatul multimii intrebatoare, n-auzea muzica de dupa perdelele camerei desi avea gemul larg deschis, iar afara era furtuna. Si furtuna-i parea senina-n bratele tale si nu auzea picurii care-i gaureau incet, incet sufletul.

A ajuns pana si sa nu mai vada. A orbit. Vedea pe alocuri franturi de realitate, dar si le impacheta in foita ei de aur si le parfuma frumos si se punea la somn. Dimineata, uita ca vreodata a vazut si lumea de dincolo de zidurile cetatii si ca era foamete si saracie. Isi creiona iar si iar realitatea sa perfecta, te desena din nou asa cum doar ea te putea vedea si nu-si asculta decat bataile inimii. Degeaba era revolta imprejur, degeaba ai incercat fara sa vrei sa-i arati ca uneori casmirul e la fel de moale si mancat de molii; pentru ca vezi tu…nu puteau sa-i ia toata moliciunea, iar pielea se simtea la fel de rasfatata. Diferenta era doar suprafata rasfatarii, care se micsora din ce in ce mai tare. Iar tu? In loc sa-i schimbi dulapul, sa incerci sa alungi moliile, le-ai lasat sa-si faca de cap pana cand nu a mai ramas nimic.

Degeaba pielea ei tanjea dupa ceva cu care fusese obisnuita, nimic nu mai putea sa schimbe acum prezentul. N-ai avut grija…si te-a rugat de atatea ori. Si te-a certat si te-a sarutat cu lacrimi in ochi. Si a mai dormit o vreme uitand de casmir, mintindu-se ca e mai moale pielea ta si ca nu mai are nevoie de protectie, dar vezi tu…nu toate functioneaza asa cum ne-am dori. Intr-o zi, satula de asprimea bratelor tale, a plecat. Dar cum s-ar mai fi intors. Trebuia doar sa-i arunci o parghie cat de mica si se prindea, pentru ca nu voria sa cada, dar ai stat pe margine si ai privit. Ai privit cum cade in gol si se faramiteaza fiecare bucata din ceea ce fusese odata in bratele tale. Si a ramas un vid imens si-o urma de regret.

Dar stii ceva? S-a reapucat de crosetat, iar cand totul va fi pus la punct pentru un somn linistit, tu vei fi o umbra, undeva inchis intr-o camaruta a sufletului ei. Nu te va uita, te va fi iertat demult, dar vei ramane doar o amintire care-si va cersi un zambet in coltull gurii.