Vise

Nu mai avem timp sa copilarim. S-au dus verile de odinioara, s-au dus gandurile la fel de fel de jocuri si mai apoi strict doar la motive de petrecere a timpului liber in compania prietenilor. Iti mai amintesti visele de demult? Cate dintre ele s-au implinit si la cate inca mai ai curajul sa aspiri? Ce s-a schimbat intre timp si care a fost cauza? Suntem prea ocupati cu gramatica, mai exact cu conjugarile. Prea ocupati cu “a fi ” la viitor” si ce presupune intreaga sa arie de actiune. Ne e teama de maine, si regretam ieri-ul mult prea tare si e trist ca nu reusim sa gustam din azi-ul ce ne este dat cu bune si cu rele. E un ciclu repetitiv pe care noi nu suntem capabili sa-l combatem si il continuam fara sa avem vreo obiectie, as cum se intampla in multele cazuri din viata noastra cotidiana, atunci cand ne revoltam din nimicuri si iscam revolutii din ce a fost sa fie sau ce va fi presupus sa fie. Ne punem prea multe intrebari si cautam prea mutle raspunsuri, in loc sa incercam sa gasim solutii. Intotdeauna altcineva e vinovat si intotdeauna altcineva trebuie sa stie cauza, iar noi sa beneficiem de rezultat, care ….INTOTDEAUNA trebuie sa fie pozitiv si in avantajul nostru.

Si pentru ca vorbeam de copilarie, azi mi s-a confirmat inca o data ca nu mai avem nimic de-a face cu ea. E trist momentul constatarii, atunci cand realizezi ca tot ce a ramas din semnificatia cuvantului “copil” sunt doar amintirile. Amintiri pe care le intorci pe zeci de mii de parti (aceleasi zeci de mii de parti) la fiecare intalnire cu fostii colegi de liceu, priteni vechi sau vecini de bloc.

E un sentiment ciudat atunci cand constati ca chefurile de acum 3 ani nu mai sunt ce erau atunci; ca acum toti se grabesc la somn, iar atunci nimeni nu tinea cont de cursuri. Responsabilitatile sunt mai mari, mai grele si mai rapizi decat am fi vrut sa le constientizam. Oamenii sunt mai rai, mai rigurosi si mai neintelegatori decat am fi sperat vreodata. Viata e mai scumpa, traiul e mai anevoios si ascensiunea e mai lenta; visele mai putine, realitatea mai realitate si zambetele mai putin largi.

Nu e imposibil, intotdeauna e loc de mai mult, insa niciodata nu va fi de-ajuns, niciodata nu vei atinge norii-n zbor si nicidecum nu te vei invalui in lumina curcubelui. Astea se intamplau odata…demult..pe vremea gradinitei, cand toate aveau un sens si o logica in mintea ta, atunci cand puteai sa te joci cu soarele si credai ca stelele stralucesc doar pentru tine.

Nu ca s-ar fi schimbat ceva….stelele sunt doar ale mele in continuare si curcubeul apare cand vreau eu, iar daca am intrebari, am un dictionar special de raspunsuri. N-ai sa crezi, dar continua sa visezi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *