Fericire

Stii ceva? Timpu-i prea scurt pentru vorbe nerostite. Trece vremea mult prea repede ca sa-ti permiti sa-ti irosesti anii cautand fericirea. De fapt trec toate atat de repede, incat timpul este un lux pe care foarte putini si-l permit si toti prostii il pierd. Te simti? Nu ca eu nu m-as simti, dar eu mi-am creionat deja filozofiile astea, iar acum e vorba despre tine. Trec cladirile in urma noastra, se micsoreaza orasele, se schimba oamenii, moda se consuma, tu alergi, gafai, cauti, te sperii, cauti din nou, esti plin de frustrari, te minti pe tine si pe restul ca mai bine de atat nu ai putea fi vreodata, dar a doua zi de dimineata iti continui maratonul fericirii paradoxale. In fapt si la urma urmei, aceasta stare dupa care alergi toata viata si-ti consumi toate energiile este o iluzie. O iluzie pura pe care niciun om nu a intalnit-o si nu o va intalni niciodata. Da, sunt sigura. Fericirea nu exista. Ceea ce totusi ia o forma cat de cat aproape de acest sentiment atat de ravnit, sunt mici momente de bucurie, perioade bune ale vietii, impliniri si teluri atinse, sperante si oameni noi pe care-i intalnesti, zambete si saluturi frumoase, aprecieri si cam atat. Fericirea e o minciuna gogonata, e un bun de neatins, e ca-n basmele lui Petre Ispirescu “tinerete fara batranete si viata fara de moarte” cu toate elixirurile si fantasmagoriile pe care le credeai cu multi ani in urma. Din acele carti e desprinsa si aceasta atat de ravnita stare de spirit permanenta. Daca cineva indrazneste sa-mi spuna ca este pe deplin fericit, il voii considera cel mai mare mincinos, pentru ca a fi pe deplin fericit inseamna sa nu te afecteze nimic din jurul tau, sa nu iti pese, sa lasi totul sa treaca pe langa tine, sa te inchizi in balonul tau si sa-ti lasi imaginatia ingradita de anumite bariere. Sustin in continuare ca fericirea nu exista, pentru ca lumea in care traim nu ne permite acest lux, indiferent de conturile bancare. Admit momentele, perioadele si intamplarile fericite, dar deplinatatea nu poate fi atinsa, pentru ca fiecare dintre noi, la un moment dat, a avut sau va avea parte de o pierdere, o dezamagire, un regret, un sentiment de vinovatie si cum ai putea sa minti cu atata nerusinare sa-mi spui ca esti fericit? Conditionarea aceasta, termenul de valabilitate si toate piedicile, fac din acest sentiment unul si mai ravnit, pentru care sacrifici orice, muti muntii, te obosesti, dar nu-l vei atinge, e totul in zadar. Cel mult iti vei castiga dreptul la perioada ta, in care sa contezi doar tu si sa ai satisfactii pe toate domeniile, trecand pe langa cei din jurul tau, gandindu-te la tine si ignorandu-i cu desavarsire. Pentru ca, oare cum ai putea fi fericit atunci cand vezi batrani ca nu au ce sa manance, cand lumea se destrama in jurul atator bolnavi, ca natura e atat de nemiloasa, ori ca prietenul tau a avut o zi proasta azi? Asa ca, ai grija cand urezi cuiva ceva mai mult dupa “la multi ani!”. Chestia asta cu fericirea e o minciuna grozava. Eventual, ureaza-i cat mai multe momente care sa includa semnificatia acestui sentiment si oameni dragi alaturi.

One thought on “Fericire

  1. Postarea ta mi-aduce aminte de capitolul ”Fericirea” din manualul de Filosofie de clasa a XII-a.Concluziile tale se gasesc în Ecclesiast.Fericirea ideal de neatins.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *