1/2012

Cand teama de a nu ridica semne de intrebari in jur si de a nu starni reactii nepotrivite, urmate de alte semne de intrebare nerostite, s-a instaurat, s-a terminat si cu libertatea de a scrie neconditionat. Poate de aceea am ales sa fac o pauza atat de lunga. Ei bine, e vremea sa sparg gheata, ca doar e 2012 de ceva vreme si nu se mai aude nimic de loana.ro.

Si-am sa-ncep cu altceva. Am sa-ncep cu povestea primaverii, care a dat navala brusc si acum ne-a lasat cu ochii-n…ploaie dintr-o data. Si ploua….ploua, cand se astepta la un soare mare si frumos, la o perioada cu ceva haine-n minus pe cuier, insa iar e in dilema. Ploua cu semne de intrebare si ploua obsesiv. Nu stie daca sa-si ia umbrela sa se fereasca, ori sa iasa si sa stea in ploaie. Mai exista si varianta in care poate sta sa priveasca de la geam si sa aleaga, insa cred ca asta-i varianta cea mai grea, ca dintr-o mare de intrebari, cum ar putea ea sa gaseasca niste raspunsuri? Sa mergem pe ghicite? Pe-ncercate? Pe nimerite? Pe noroc? Sa mergem pe incredere? Mneah…asta nu mai e demult o optiune, ci mai degraba o dorinta cand sufla-n lumanari, sa si-o recapate. E vorba de increderea in oameni, ca in ea are destula, har Domnului. E un moment in care poate sa faca alegeri gresite cu o usurinta debordanta, pentru ca variantele de raspuns nu sunt multiple, iar ea fiind ocupata cu facultatea, a uitat sa mai invete o materie in plus, asa ca raspunsul corect e doar in cursuri. Si cum ea le-a pierdut fara sa le citeasca macar, poate sa greseasca intr-o secunda, iar mai apoi nu mai are dreptul la contestatii sau restante. E un fel de examen cu un singur drept de apel, cu implicatii majore, iar rezultatul final e direct proportional cu gradul de fericire la care tanjeste, iar daca rezultatul e contrar assteptarilor, ei bine…poate sa mai ploua pentru o vreme primavara asta.

Nu e tare dificil si nu e tare dificila, cand fericirea sta in lucruri simple, in gesturi marunte si nu-i nevoie de atat de multa imaginatie, ci de o zi insorita, un parc cu iarba proaspata si de cineva care stie cum sa o faca sa zambeasca. Sa fie atat de complicat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *