De oameni

Am citit la viata mea o gramada de interviuri prin reviste si intotdeauna ma jucam de-a intervievatul, incercand sa gasesc raspunsuri intrebarilor care se puneau, imaginandu-mi ca poate vreodata voi fi intreabta exact aceleasi lucruri. De obicei gaseam raspunsuri rapide la tot felul de intrebari, dar intotdeauna ma blocam la intrebarea aia “Daca ai pleca pe o insula pustie si ai avea voie sa iei cu tine doar trei lucruri, care ar fi acelea?” Intreabarea aceea ma obseda de-a dreptul intr-o vreme si inca am momente cand incerc din rasputeri sa-mi dau seama care sunt cele 3 obiecte vitale pentru mine. Tind sa cred ca de fiecare data, pe masura ce inaintez in varsta, raspunsul meu va fi ¬†altul, asa cum de fiecare data cand imi vine in minte intreabarea asta, raspund diferit, de multe ori reusind sa ma surprind eu pe mine prin mereu alte nevoi si descoperiri despre propria-mi persoana.

O alta intrebare la care aveam nevoie de mult timp de gandire era aceea “De ce ti-e cel mai frica in viata?”. Am citit tot felul de raspunsuri ingenioase, unele mi se potriveau, altele mi se pareau amuzante, dar nu prea reuseam sa-mi dau seama care e elementul cel mai de temut pentru mine. Cred ca in urma unor lungi cautari, raspunsul final e: “de oameni”. Da, de oameni. Ma sperie foarte tare caracterele atat de diferite, mentalitatile si visele oamenilor, incat nu cred ca este ceva mai inspaimantator decat sa vezi degradarea si devalorizarea speciei umane, in fata materialitatii. Ma sperie atat de tare diferentele dintre noi, criteriile de judecata, faptul ca ce pentru mine poate e rau, la altcineva poate sa insemne bine si ca ne ghidam in functie de viziunea fiecaruia, reactionam instinctiv si uitam sa fim oameni. Mi-e teama de deciziile pe care le luam, pentru ca intotdeauna exista si cate un semn de intrebare si aproape intotdeauna exista si doza de nerabdare. Am decis sa ajungem oameni mari, dar nu avem rabdarea de a creste. Pana acum, viata m-a invatat ca rabdarea e rasplatita din plin. Sa nu trecem in cealalta extrema si sa asteptam gratuitati culcandu-ne pe o ureche, dar sa ne dezobisnuim la rezultate imediate. Rabdarea, visele si putina stradanie in alegerea drumul pe care ai decis sa il urmezi, cred ca sunt incredientele care nu ar trebui sa lipseasca din reteta oricarei vieti. Intotdeauna mi-a fost rasplatita rabdarea, poate uneori chiar mai frumos decat imi permiteam sa visez si uite asa am ajuns sa-i dau credit celui care-a spus “cu rabdare, treci si marea” (ori ceva in genul asta).

Revenind la frica, revin si la oameni. As vrea sa existe un scut de protectie in fata tuturor dezamagirilor, ca pana la urma de dezamagiri e vorba, fie ele sub toate formele, fie de la cunsocuti sau specie in general, pe care sa il activam printr-o simpla apasare de buton si care sa existe in garderoba fiecaruia. Poate-am fi mai buni. Si bunatatea asta-i relativa, depinde de nuanta enuntarii binelui/raului si de viziunea proprie si personala a fiecarui individ al speciei in care ne-am nascut. Poate-am fi mai rai. Poate-am fi altfel. Se poate.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *