E noapte.Din nou. Iubesc noaptea. Uneori. Uneori o urasc.

O urasc pentru ca ma aduce din nou la tine si nu ma lasa-n pace, sa dorm linistita. O urasc pentru ca-mi spune mii si mii de povesti, de cele mai multe ori inchipuite. O urasc pentru ca ma minte frumos si-mi face somnul dulce. Ca atunci cand ma trezesc, ma intristez subit ca visele-mi raman in urma. Imi spune multe, imi da voie sa aud ce n-ar trebui sa aud, imi canta, ma alinta si imi face surprize. Dar mai presus de toate, ma linisteste. Ma linisteste atat de tare, incat sunetul tastelor in camera intunecata e tot ce am nevoie sa aud. Ma lasa sa-mi ascult gandurile, imi da sfaturi, sau imi spune cand gresesc. O urasc atat de tare, incat uneori am insomnii, iar a doua zi nu sunt in stare sa ma misc fara cafea, iar cand in cele din urma reusesc sa-mi schimb nitel locatia, ma enervez la orice mic obstacol. Nu zic, e complicat sa ma-ntelegi in zilele astea si nu te invinovatesc ca n-ai rabdare. Cine ar avea?

Si totusi…o iubesc atat de tare. Pentru ca uneori ma-nvata lucruri intelepte, ma ajuta sa-mi fac planuri, ma transforma intr-o persoana mai rationala (da, mai rationala decat se zice ca sunt). O iubesc pentru ca doar ea ma poate scapa de tine, doar ea te poate alunga si te poate inlocui la fel de usor. O iubesc al naibii de tare, pentru ca ea ma vede in intuneric, fara nicio masca, cu parul ciufulit, cu hainele de peste zi in cosul de rufe si nu ma judeca. Intotdeauna ramane cu mine pana-n zori, pentru ca ea nu cere explicatii, nu cere mai mult decat i se ofera, dar reuseste sa imi dea curaj, privindu-mi in suflet, dincolo de tinuta office pe care-o afisez. Stie cand e momentul sa plece si o face de fiecare data in tacere. E drept, de multe ori pleaca prea repede, dar intotdeauna la momentul potrivit.

Stiu, e noapte, dar azi sunt indecisa-n sentimente.